Mostafa Azimitabar și Farhad Bandesh se plimbă prin hinterlandul Byron Bay, într-o stare de mirare față de lume.

Aceasta este o lume care le-a fost refuzată, împreună cu libertatea, prea mult timp; în fuga lor de persecuția din Iran, acești doi tineri kurzi deja traumatizați aveau să fie reținuți de guvernul federal australian pentru aproape opt ani.

Un nou documentar despre călătoria lor, Freedom Is Beautiful, va fi proiectat în acest weekend la Melbourne. Regizat de Angus McDonald, filmul urmărește zborul lor din Iran, de-a lungul anilor de detenție, pentru a reuși în sfârșit să-și facă noi vieți în Australia – deși încă nu este complet liber.

Este o poveste despre găsirea frumuseții în cele mai întunecate zile; a depășirii traumei pentru a face spațiu artei, speranței și bucuriei. În timp ce sunt filmați mergând prin pădurile tropicale și înotând în ocean, Azimitabar spune: „Viața mea a fost de dimensiunea unei camere de ani și ani.”

Azimitabar s-a născut în Kermanshah, Iran, în timpul războiului țării împotriva Irakului. În film, el descrie bombele care au plouat ca fiind „melodia copilăriei mele”. Membru al minorității kurde persecutate sistemic din Iran, el a studiat engleza ca limbă străină, dar nu și-a terminat diploma: „A trebuit să plec... eram în pericol”. Când Azimitabar a părăsit Iranul, crezuse că „27 de ani de tortură s-au terminat și aș putea începe o nouă viață”, spune el în film. „Nu mai aveam libertate înainte în viața mea.”

Bandesh a crescut și cu o coloană sonoră de bombe și țipete. Familia sa a fugit din orașul iranian Ilan; fusese un producător de chitară și un muzician, dar muzica kurdă a fost interzisă, la fel ca și scrisul sau vorbirea în propria sa limbă. Unul dintre milioanele de kurzi apatrizi, el a căutat siguranța de atunci.

Un motel din Port Moresby unde erau găzduiți refugiați și solicitanți de azil. Guvernul albanez a refuzat să ofere niciun detaliu despre acordul secret al Australiei cu Papua Noua Guinee deținătorilor de refugiați și solicitanților de azil.
Guvernul Morrison a încheiat un acord secret pentru a plăti PNG pentru a primi refugiați și solicitanți de azil
Citeşte mai mult
În film, Bandesh descrie călătoria sa de la Jakarta la Insula Crăciunului ca pe un fel de tortură: 65 de oameni înghesuiți pe o barcă mică, vărsături, valuri uriașe care l-au lăsat să se apuce de frânghie pentru a se menține deasupra apei. Când a văzut pentru prima dată insula Manus, își amintește: „Am văzut această insulă mică și îndepărtată. Suntem prinși pentru totdeauna. Transpirați în fiecare zi și noapte. Nu puteai să dormi sau să mănânci. Corpul tău a fost împușcat. Tratamentul lor cu noi a fost degradant, ne-au umilit în fiecare zi ani de zile.”

Despre Manus, Azimitabar spune că a fost bătut cu o bară de fier; a dezvoltat o bâlbâială în urma traumei. „Mă uitam la garduri și mă gândeam: „Când se va termina asta?””, spune el. „Mi-aș spune: „Nu știu când este ziua mea, dar o zi va fi ziua mea și voi fi liber.”

„Viața mea a fost o cameră îngustă și un coridor”: Azimitabar a încercat să dea în judecată guvernul australian pentru utilizarea detenției la hotel. Fotografie: Natalie Grono
Filmul combină imagini de la telefon care surprind scene de pe insula Manus cu imagini contemporane filmate în jurul Australiei, în timp ce Azimitabar și Bandesh și-au refăcut viața. Ea mărturisește modul în care acești bărbați au folosit muzica și arta ca rezistență. Vorbind cu The Guardian, Bandesh vorbește despre cântecele politice, poezia și 150 de lucrări de artă pe care le-a creat în detenție offshore: „A fost o armă împotriva cruzimii. Supraviețuirea mea este artă și arta este rezistența mea... Lupt cu arta mea.” Pentru Azimitabar, pictura în detenție a îndepărtat durerea. „Mi-a dus sufletul spre libertate”, spune el.

Când sute de refugiați au fost aduși în Australia la sfatul medicilor, hotelurile au fost folosite ca locuri alternative de detenție – iar Azimitabar s-a trezit într-un alt fel de închisoare. Din noiembrie 2019, suferind deja de depresie severă, PTSD și astm bronșic, a trăit fără soare sau aer curat 23 de ore pe zi, într-o cameră care dădea spre un zid de beton. „Viața mea a fost o cameră îngustă și un coridor”, spune el pentru Guardian.

Bandesh a fost medaliat de la Manus în iulie 2020 și va petrece 17 luni între două unități de pe continent. El spune că a trebuit să lupte pentru a avea o fereastră deschisă „un pic. Doar pentru un drept fundamental al omului. Ne-au tratat ca și cum nu eram nimic.